Trebuie sa repet o traire avuta in week-end. Nu stiu acum, cat de verosimil suna sa-ti doresti sa retraiesti o traire. Cu toate astea vreau din nou in microbuzul cel mai abject cu putinta, in care fiecare secunda ti-o inchipui ca fiind si ultima.
Luam una bucata microbuz in paragina, fabricat nu se stie cand, acum ceva milioane de ani oricum; mai luam si una bucata sofer, turmentat de caldura, care ar fi trebuit sa iasa de mult la pensie; mai adaugam si muncitorii duhnitori pusi pe sarbatorit onomastici cu lichior, sampanie, tot fasonul- si ai deja toate ingredientele unei calatorii mortale.
La inceput avem doi muncitori filozofi, buni prieteni, unul dintre ei simpatizandu-l vadit pe celalalt: lui si doar lui i se vor explica mecanismele utilitatii unor conducte de pe autostrada si multe altele. Daca vreunul dintre apartinatorii grupului isi va exprima cumva curiozitatea asupra conductei, i se va raspunde scurt:"io`i spun doar lu` Lucica". El, Lucica viseaza la masini decapotabile, cand vede una se intarata si isi aminteste cu tristete de Dacia break din curte. Tot el, Lucica este si sarbatoritul zilei, bun prilej de reflectie asupra unor lucruri profunde: "voi v-ati intrebat vreodata cum o fi pe lumea ailalta"...toate astea pe fondul unei observatii atente asupra "soarelui rosu frumos" care cand apare cand dispare "de dupa case".
Soseaua Bucuresti-Ploiesti... sau altfel spus, mult ravnita Rout 66 in varianta Ro. O ecuatie simpla din care rezulta vesnicul si obositorul tablou: bara la bara (expresie mult adorata de jurnalisti made in Ro too).De altfel, bun ragaz pentru admirat gacici "ia uita ba cum e-mbracata aia, e turcoaica d-aia urata cu pantaloni largi ha ha haa" s.a.m.d. Incet se trece de marea ambuscada. Motorul demareaza in forta. In fata, ditamai portiunea de pe care iti poti lua si zborul. Apoi BUM! dopul face POC! Lucica sparge gheata, sampania face FASss! Hlizire generala. Sofer puriu ingrozit..."da sefu` da-i ziua lu` colegu nostru, n-am vrut". Frana este reaccelerata brusc, ai impresia ca te balansezi pe niste fiare vechi, motorul se comporta neobisnuit de zgomotos si paraie in orisice curba...cum altfel, iti zici ca pana aici ti-a fost. Astfel ca m-am trezit formuland mesaje cu efect de avertizare gen: "sunt in preajma unui accident. keep in touch." Apoi mi-am dat seama ca n-avea sa ajute pe nimeni, asa ca m-am lasat in voia unei linisti interioare lucide; nu imi era teama, ci doar asteptam o continuare.
Continuarea a fost ca am ajuns in autogara nocturna, la destinatie. Mai am un singur dor. Sa mai trag o tura cu microbuzul descentrat. A fost una dintre calatoriile pe care n-am apreciat-o la justa ei valoare. S-au intamplat multe acolo, inauntru, si-mi pare ca am uitat tot.
Luam una bucata microbuz in paragina, fabricat nu se stie cand, acum ceva milioane de ani oricum; mai luam si una bucata sofer, turmentat de caldura, care ar fi trebuit sa iasa de mult la pensie; mai adaugam si muncitorii duhnitori pusi pe sarbatorit onomastici cu lichior, sampanie, tot fasonul- si ai deja toate ingredientele unei calatorii mortale.
La inceput avem doi muncitori filozofi, buni prieteni, unul dintre ei simpatizandu-l vadit pe celalalt: lui si doar lui i se vor explica mecanismele utilitatii unor conducte de pe autostrada si multe altele. Daca vreunul dintre apartinatorii grupului isi va exprima cumva curiozitatea asupra conductei, i se va raspunde scurt:"io`i spun doar lu` Lucica". El, Lucica viseaza la masini decapotabile, cand vede una se intarata si isi aminteste cu tristete de Dacia break din curte. Tot el, Lucica este si sarbatoritul zilei, bun prilej de reflectie asupra unor lucruri profunde: "voi v-ati intrebat vreodata cum o fi pe lumea ailalta"...toate astea pe fondul unei observatii atente asupra "soarelui rosu frumos" care cand apare cand dispare "de dupa case".
Soseaua Bucuresti-Ploiesti... sau altfel spus, mult ravnita Rout 66 in varianta Ro. O ecuatie simpla din care rezulta vesnicul si obositorul tablou: bara la bara (expresie mult adorata de jurnalisti made in Ro too).De altfel, bun ragaz pentru admirat gacici "ia uita ba cum e-mbracata aia, e turcoaica d-aia urata cu pantaloni largi ha ha haa" s.a.m.d. Incet se trece de marea ambuscada. Motorul demareaza in forta. In fata, ditamai portiunea de pe care iti poti lua si zborul. Apoi BUM! dopul face POC! Lucica sparge gheata, sampania face FASss! Hlizire generala. Sofer puriu ingrozit..."da sefu` da-i ziua lu` colegu nostru, n-am vrut". Frana este reaccelerata brusc, ai impresia ca te balansezi pe niste fiare vechi, motorul se comporta neobisnuit de zgomotos si paraie in orisice curba...cum altfel, iti zici ca pana aici ti-a fost. Astfel ca m-am trezit formuland mesaje cu efect de avertizare gen: "sunt in preajma unui accident. keep in touch." Apoi mi-am dat seama ca n-avea sa ajute pe nimeni, asa ca m-am lasat in voia unei linisti interioare lucide; nu imi era teama, ci doar asteptam o continuare.
Continuarea a fost ca am ajuns in autogara nocturna, la destinatie. Mai am un singur dor. Sa mai trag o tura cu microbuzul descentrat. A fost una dintre calatoriile pe care n-am apreciat-o la justa ei valoare. S-au intamplat multe acolo, inauntru, si-mi pare ca am uitat tot.
4 comentarii:
MISTO!
Ce vorbesti.. orgasmul suprem e o calatorie cu trenul in India, aia-i treaba acolo unde in fiecare al patrulea compartiment are loc o nastere live, mai in fiecare al doilea vagon, o crima, in fiecare buda de la capatul holului un viol, imagineaza-ti calatoria perfecta... ce zici tu e chiar haios :)
ai mers vreodata cu un microbuz in ultimul hal? lasa trenurile indiei. sa privim in ograda noastra, sa vezi aici orgasme supreme cu d`ale calatoritului! just try it.
am ras de m-am stricat citind articolul asta! :)))))) si sa stii ca mi-ai ramas datoare cu iesirea aceea la un lapte, bere ce`o fi ea!
Trimiteți un comentariu