Nostalgie bolnavicioasa

E cald. E sambata. Fara sa vrei, te inchipui unde erai anul trecut pe vremea asta, unde erai acum zece veri pe vremea asta, erai mai tanar, erai mai vesel, erai acelasi, de ce ar conta? Intre timp ai omorat o gramada de zile in felul tau, ai mai adaugat ceva la background`ul tau de muritor si iata`te fata`n fata cu tine, acum. Vrei sa constati modificarile produse, si cum altfel- te apuca o nostalgie grozava. Da, intr-adevar copil nu mai esti, ba mai mult, esti macinat de o gramada de lucruri cotidiene mai mult sau mai putin inutile, care nu mai au nimic in comun cu trecutul. Nu mai e mama care sa te legene pe picioare cand te vede obosit- si oricum episodul asta e atat de indepartat incat nici nu mai esti sigur daca s`a intamplat aievea sau doar ai visat sau ce naiba se`ntampla. Daca totusi s-a intamplat, ce poezie.... 

Dar sa revin la vara trecuta pe vremea asta. Era pentru a douash` data cand ma aflam la mare. Prima oara am fost la sase ani. Dar in afara de duhoarea pregnanta de cantina, slipul mult prea larg si poza in care apar mult prea incruntata la brat cu delfinul pneumatic de trei ori cat mine, nu mai stiu nimic. Pun asadar piciorul in gara din Constanta, eram asteptata doar. Simteam deja mireasma ce venea dinspre tarmul nocturn. Stiam ca ceva va scartai, cum altfel. Urma sa mi se confirme a doua zi de dimineata, cand am ramas singura in camera mult prea incapatoare cu anuntul ei  "No smoking"..da da "no smoking" ziceti? Watch me! In timp ce mai stingeam cate o tigara ma apropiam vertiginos de ora la care aveam deja trenul back spre Bucuresti. Vi se pare prea abrupta rularea tuturor acestor dezvaluiri si far` de sens, poate? Nu-i nimic. Nici nu vreau sa schimb ceva, pentru ca asa s-a petrecut totul. 

 Primesc apoi apelul salvator care rastoarna cu totul plecarea. Trebuia sa salvez doi prieteni infometati ramasi fara nici un chior aflati din intamplare in Constanta. Nu stiam ca cea salvata urma sa fiu eu, de fapt. Si apoi intalnirea cu ei, cand biletul de tren este inlocuit rapid de niste placinte dobrogene cu branza, absolut delicioase. Ora plecarii se amana definitv. Imi adun asadar lucrurile imprastiate de-a valma, gasesc rochia verde si parasesc incaperea "no smoking" deja sufocanta.  

Pulsul strazii m-a readus repede pe linia de plutire. Un sentiment bun ma incerca. Deja aveam si un Nestea la purtator. Eram un om fericit. Ce mai pui, ca foarte curand faceam cunostiinta cu nisipul cald si soarele arzator al litoralului. Urma sa pornim spre plaja de la 2 Mai(unde amicii isi aveau domiciliul, respectiv, rucsacurile lasate intr-o doara pe plaja undeva), cum altfel decat cu "autostopu`...noaptea ne-am petrecut-o pe plaja "lor" cu paine, parizer, suc, bere, miros de alge, bolta arhi-instelata,valurile care se spargeau la mal, briza rece, talpi goale. "Si ce zici Diana, ca ai dormit la hotel de cinci stele"? Eu:"Da". "Uite aici hotel de 15mii de catralioane de stele stelute, ce cinci stele!!" Am ras cu totii. Corturile erau pregatite. "Paznicii" si binefacatorii mei au continuat sa rada si sa povesteasca, in timp ce eu m-am pus la somn. La doi pasi de noi pe terasa Tom Waits imi canta in surdina.. Sunt trezita pe neasteptate. Mi se spune sa ma trezesc repede repede, pentru ca se apropie furtuna. Marea era agitata, intr-adevar. Asa ca se decide retragerea de urgenta in terasa, acum pustie, bantuita doar de vocea fermecatoare a muzicii. Intram pash-pash, ca sa nu cumva sa il deranjam pe dl. Burdon. Era frig. Mie imi trecuse somnul cu orice desavarsire. Dupa alte tigari, planuri pentru ziua deja in curs si clantanit din dinti, ei se intind pe bancutele cele mai comode de lemn din terasa. Era randul meu sa veghez, cu toate ca nu era o regula. Dar pur si simplu, nu vroiam sa pierd nimic. Asteptam potopul lui Noe. Muzica sublima de acolo si mirosul algelor, totul era minunat. Furtuna ne-a tras in piept, batea doar un vant ce-ti zbarlea pielea. Gandurile ce ma incercau amplificau totul cu si mai mare putere. Cat de rau m-as fi simtit daca as fi visat ceva in noaptea aceea, altceva decat ceea ce traiam.  

Cel mai frumos a fost momentul rasaritului, un alt moment asteptat cu nerabdare. Puteai vedea plaja intesata de corturi zeci si zeci. Pescarusii pluteau in ritmul muzicii, cerul rosu era de o frumusete nemaivazuta. In curand isi faceau aparitia si oamenii marii, pescarii, cei mai frumosi oameni ai planetei. A fost un moment grozav cand, unul cate unul, isi lua barca si o pornea incet in largul marii purtat de valurile inca agitate, pana ce nu`l mai puteai zari de dincolo de ceata densa. I-am urmarit cu atentie pe fiecare in parte. Cat mi-am dorit in momentul acela sa ma fac pescar! Mi-am zis asta DA meserie lipsita de orice constrangeri sociale, doar atat: zori de ziua, pescarusi, valuri, duhoare de peste, mai mult nici nu-ti trebuie. O meserie curata, libera. Cabinele de dus erau in spatele terasei. Stiam ca plaja se va anima foarte curand.Vroiam sa beneficiez prima. Ma inchipuiam intr-un lagar de concentrare, in asa fel erau dispuse WC-urile si chiuvetele, de-o parte si de alta intr-un spatiu lemnos, decorat cu oglinzi. 

Era o dimineata racoroasa, apa era rece. Soarele arzator isi facuse deja aparitia, angajatii stropeau terasa, muzica a fost data din ce in ce mai tare...la inceput incet, ca sa nu disturbe somnul amicilor mei. Eram eliberata de orice ganduri de ieri, azi, maine. Notiunea timpului isi pierduse notiunea. Era doar o savoare in sine.