In perioada liceului imi placea la nebunie sa`nvart versurile. Asemeni unei moristi suflata de vant.Mi se parea cel mai la indemana mod de joaca. De fapt prima poezea o incropeam la varsta de zece ani. Imi pare rau ca multe s-au ratacit. Eram foarte mandra de ele, obisnuiam sa i le citesc bunicii cand mergeam sa o vizitez. Stiu ca o amuzau copios.
Una dintre ele se intitula "Deviza" si suna cam asa:
Eu sunt o antena parabolica
Si tu esti parabolic cu viata
Viata-i clipa si clipa o traiesti
In miez de noapte eu ma gandesc la viata
Viata-si are rostul?
Dintr-un boboc mic, va creste-o floare mare
Si unde ajungem?
Ajungem iar la viata (aici se taie filmul, nu imi mai amintesc continuarea)
Sfarsitul insa, era plin de..."miez"
Deviza:Optimist! (da, era cu semn de exclamatie cu tot)
-Sau o alta frantura de pe la noua ani:
Era bine sa ramai
Ca mancai lamai
Nu era bine
Ca faceai pe tine.
Asadar in mintea puerila avea loc o cascada de lamai, antene parabolice, reflectii asupra conditiei umane,rozatoare "masochiste", un ghiveci nemaipomenit cu alte cuvinte.
Mai trec niste ani, mai creste copilandrul, ajunge la pubertate, i se face dor de vechile pasiuni. Si cum simte o nevoie acuta de masluire a cuvintelor si simturilor, in toate felurile, se si pune pe treabaaa.
(O voi reda doar pe prima, deocamdata)
Spectacolul vietii
Visez la o altfel de stare
un alt limbaj
o alta civilizatie pana una alta hai sa vorbim prin semne
de ieri m-am lasat de vorbit.
2 comentarii:
nu m-am mai intalnit cu genul asta de poezie. e misto tocmai pentru ca e altfel. si cu atat mai misto cu cat spui este din perioada liceului.sarut mainile si mai pove`
cred ca e mult spus poezie. e asa, un fel de.....prosteala liceeneasca, o joaca. dar e ok daca iti place.
Trimiteți un comentariu