marți, 10 martie 2009

Praga, adopt me!

O singura iesire din tara noastra te face sa regreti ca nu te-ai nascut ceh let`s say. Mi-e ciuda ca m-am nascut roman si mi-e ciuda ca in momentul asta nu pot hoinari pe strazile cehe. Mi-e ciuda ca nu pot pur si simplu pleca pentru doua ore ca sa schimb aerul bucurestean pe doua ore la un ceai in cel mai vechi pub din Praga, denumit chiar asa: "The oldest PUB in Prague 1475". Ploaia mohorata de azi mi-a amintit de sosirea in cel mai frumos oras pamantesc; era o dimineata ploioasa si dupa o calatorie de douazecisipatru de ore parcurse cu autocarul, singurul gand care ma batea cand ajungeam acolo era sa ma cazez repede undeva si sa ma las prada somnului. Dar stupoare. Cand ajungi acolo si respiri doar putin din atmosfera sanatoasa, orice gand de felul asta ti se risipeste. Iti doresti sa faci tot ce-ti sta in putinta ca sa te simti putin ca acasa; si cum sa nu te simti ca acasa, e toamna- doar ca are darul de a detine un parfum diferit. Am trait pentru cateva zile o toamna plina de nuante. Este amuzant cand n-ai incotro si esti pus in situatia de a compara un labirint uman cu un altul. As da oricand parcul Izvor pe o plimbare pe unul dintre podurile Cehiei, unde pleiada de caricaturisti este la dispozitia ta ziua intreaga iar panourile lor magice incanta privirea formand un duo de exceptie alaturi de reflexiile tomnatice ale lacului care alcatuiesc cumva elementele poeziei bacoviene. In downtownu` lor m-am simtit putin ca pe Lipscani, asta daca nu scoatem din joben atmosfera luxurianta ce le domina stradutele inguste;sunt intesate de vitrine incarcate cu bijuterii sclipitoare din aur, sunt zeci si mii de astfel de magazine, magazine de toate pentru toti, eu una m-am ales cu o bricheta banala pe care o puteam achizitiona de la orice alt butic de cartier de pe la noi. Capitala absintului, a jazz-ului...la orice ora te duci, pe pod performerii sunt si ei acolo la datorie, dar nu vorbim de scenele artistice care lasa de dorit de prin metrourile noastre, baietii cehi au studii si se expun cu cap; trecatorii, marea lor majoritate turisti le arunca simbolic in desaga galbeni. Au cd-uri pe piata si totul se prezinta ca la carte. Au darul acela de a te moilpsi cu buna lor dispozitie, canta cu atata frenezie si pricepere incat iti vine sa-i strangi in brate. Fara urma de indoiala ca i-ai lasa sa-ti cante zilnic daca ai fi de-al locului si chiar ti-ai fauri un cort pe podul lor muzical ca sa devii unul dintre fericitii cu urechile mereu gadilate. Cand parasesti locul acela incarcat de istorie cu concertele cotidiene Mozart, la opera pe care usor o poti asemui cu o bijuterie in aer liber, te gandesti foarte serios daca n-ar fi mai bine sa faci cumva sa pierzi autocarul acela afurisit si sa ramai ostaticul lor pentru cel putin cativa zeci de ani. Apoi te loveste. In fata ti se descrie clar drumul catre care apuci, si fara sa vrei te apuca o furie si o stare depresiva care te depaseste si pricepi impactul. Cel de-al treilea big-bang a avut loc in acel moment, bajbai niste cuvinte fara sens isterico-patetice de genul.....nu mai stiu, era ceva despre adoptie foreign-oraseneasca.

2 comentarii:

Un om spunea...

Praga, capitala unui imperiu pe care unii nu l-au dorit dar se pare ca a fost bun pentru oameni.
Ne minunam de frumusetile facute de regi si regine dar arboram peste tot steaua in cinci colturi, simbolul sclaviei noastre.

Cat timp vor mai ramane in picioare orase precum Praga, Viena, Bratislava, Buda, o sa mai stim ca odata oamenii traiau intr-o lume mai frumoasa.

Traim in prezent in epoca rasturnarii valorilor, in epoca indoctrinarii cu gandirea impusa, intr-o vreme in care uratul a devenit frumos si noi trebuie sa repetam asta pana cand devine adevar.
Oamenii noi ne distrug identitatea istorica, distrug tot ceea ce s-a creeat intr-o Europa civilizata de crestinism.

Pinky Rose spunea...

Da...ne vom obisnui atat de mult cu acest "urat" incat generatiile viitoare nici nu vor mai reusi sa aibe o notiune a "frumosului". Si sunt prea putini aceia care vad acest adevar trist, asa ca este foarte greu, daca nu imposibil sa oprim acest proces degenerator.