n-as fi adoptat de cand ma stiu postura convenabila mie, de outsider cumintel, acum taramul acela fermecat ar fi fost si al meu; nu-mi face bine spatiul acela, fiecare perete ascunde o camera plina de vrajitori in ai artei; fiecare cu pricepere isi innabusa cantand si razand, angoasele vietii. Sunt oameni liberi, sunt de-ai mei. Probabil ca voi ramane mereu omul din spatele peretelui mort pe-o parte si viu pe cealalta.
...e rau asa, simt ca am ceva de spus si tot tac pacalindu-ma ca totul merge cum trebuie; se numeste auto-sugrumare de-nalta clasa.
E un joc care nu-mi mai aduce nicio implinire, ma simt ca o papusa mecanica care trebuie intoarsa cu cheia in fiecare dimineata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu