Visul unei nopti de vara

Sa lasi totul in urma: casa, familie, oras natal degradat, TOT si sa te rupi de tot. Sa-ti vina sa o gonesti din carcera ta de muritor de rand.

Totul e atat de conditionat, prizonieratul e pentru cei ce stiu sa-l simta ca pe ceva de la sine inteles. Dormitul printre stanci, izbitul valurilor la mal in loc de orice muzica a Lumii, gonitul spre mare in miez de iarna, plajele pustii, totul mort -constientizarea retragerii "musuroiului pamantean de vara" in cocioabele, oricum in paragina si viata sterpa intre patru pereti, talpile scufundate in nisipul rece si bucuria sublima a libertatii. Bucuria de a trai si de a te contopi cu mirosul algelor, apoi culesul de scoici in semn de solidaritate cu natura, doar tu si natura, doar tu si simturile tale puternic amplificate de solitudine si pace aburindu-ti toata fiinta. Noaptea in prezenta amicului de nadejde, fie el chistocul puturos din care tragi cu nesat, fie ea mingea de foc care rasare din mare, fie lacrima care iti curge pe obraz in nestire, brusc sa te simti imprejmuit de amici spontani, pe care ii descoperi pe parcurs si care iti confirma statutul tau de vietuitoare salbatica, nicidecum domestica, cu program batut in cuie de ceasul LOR.

Sa ai cu totul altfel de griji si nelinisti, cum ar fi balonasul de foc din departarea nocturna care se inalta din mare. Ce e el, sigur nu-i vreo nava spatiala care vine sa te-nhate pentru sfidarea libertatii celorlati, sigur nu-i doar o naluca asemeni tie, sigur nu-i o minge care cine stie cum o fi aterizat in larg? Apoi sa ramai mut dar mut de uimire cand incepi sa constati ca "balonasul" se mareste din ce in ce, pana ce capata aspectul unui monstru superb, alungit, deformat si rosu. Atunci sa incepi sa topai si sa te salti pe varfuri ca un neputincios in fata fenomenului ce ti se desfasoara inaintea ochilor, incepi sa sari de-a dreptul si sa te alungesti si sa imiti forma alungita a "obiectului".

In cele din urma sa strabati o alta aripa a litoralului cu gandul si sa te trezesti la fel de singur in asteptarea celor banuite de tine. Balonul sangeriu sa se transforme in ditamai luna iar tu sa sa-i savurezi reflexiile in valurile ce se tot sparg la mal. Sa simti atunci cum toata faptura ti-e inundata de lumina Cerului si alaturi sa-l ai pe cel vazut si nevazut, care sa-ti soarba din aceeasi cupa de trairi fantasmagorice.

Raman lacrimile asemeni petalelor de gheata cristalizate in adancurile fiintei, care incep sa se topeasca cu fiecare gand menit sa te readuca in buncarul nemilos al orasului, acum degradat si tot mai trist. Si inauntru totul se sfarma si nimic nu mai e real din ceea ce se percepe ca fiind real. Real e doar valul care aduce la mal o meduza gelatinoasa, fara viata la o prima vedere, singura pe care mai ai puterea sa o compatimesti.

Nu stiu cat de buna a fost eliberarea ei inapoi in valurile involburate, la inceput parea neclintita, apoi incet incet parea sa-si fi revenit la forma de innotatoare cu acte in regula. I-am redat viata, nu stiu daca si dorinta de a relua zbuciumul din adancuri.