Sa nu-ti mai doresti sa te trezesti intr-o sambata banala, pentru ce sa-ti tulburi somnul, nici pentru o plimbare, nici pentru o carte inceputa, pentru absolut nimic nu merita tulburat- oricum e doar praf in jurul tau; si liniste. Se poate inhala si cu ochii inchisi intr-o incostienta indepartata.
Spre pranz soarele vested de februarie inunda camera, iti intinde o mana. O accepti si te ridici.
Dar gandul asta apasator inunda creierul odihnit: povara de-a interactiona cu o sumedenie de indivizi de-acum incolo pare ceva insuportabil, ce povara, ce fatalitate...cat de obositor si inutil.
In fata e un drum lung si pietruit de parcurs. Unde ne va orbi lumina ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu